Home / Race Report / Maratonul Vinului – Race Report
Biciclete SportGuru.ro

Maratonul Vinului – Race Report

Sâmbăta care tocmai a trecut a avut loc la Urlați cea de a săsea ediție a concursului caritabil Maratonul Vinului. De ce spun caritabil? Pentru ca toate profiturile obținute la acest concurs au fost/vor fi donate Fundației Bucuria Ajutorului din Urlați. Pentru mine a fost a doua participare, prima fiind acum 2 ani când, la finish, îmi aduc aminte ca-mi tremurau picioarele de parca as fi mers 2 zile continuu. A fost foarte cald atunci, pe alocuri Garmin-ul îmi înregistrase și temperaturi de 38 de grade, ceea ce nu a fost deloc plăcut. Diferența dintre cele doua participări ale mele, este ca acum 2 ani, Maratonul Vinului era organizat în luna iunie, pe când anul acesta concursul a fost mutat de catre organizatori la începutul sezonului, în luna mai. O decizie foarte buna din punctul meu de vedere, pentru ca este un concurs așteptat de foarte multi iubitori ai MTB-ului, dar datorita căldurii din acea perioada, multi evitau sa se prezinte la start.

Si anul acesta, ca și acum doi ani, m-am înscris la traseul de 36 de km, deci doua ture pe dealurile din Urlați. Îmi știu limitele și nu ma întind mai mult decât îmi ajunge cearceaful, deci prezenta mea la traseul de 54 de km era o gluma proasta, dat fiind forma fizica în care ma aflu acum. Așadar, am plecat de acasă sperând sa obțin măcar un timp apropiat celui de data trecuta, însa cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, a ieșit un fiasco. Ziua a început cum nu se putea mai prost, reușind chiar contra-performanta de a întârzia la start, ajungând la aproximativ 10 minute după, fiind nevoit sa ma strecor printre mămici / tătici și copii așezați cuminți și punctuali la startul lor. Sa-mi fie rușine, însa exista o explicație. 😀 Am fost oprit de un echipaj de Politie, care n-a binevoit sa-mi înțeleagă rugămințile și la un moment dat chiar cred ca ma țineau intenționat.  Dupa ce “carnita” le-a fost servita am plecat și am ajuns la Urlați în grafic, pentru a lua startul cu toți ceilalți, dar cum zâna măseluța n-a vrut sa aranjeze astrele în favoarea mea, a intervenit o alta problema. Aceea a parcării. Unde sa parchez? Trebuia sa ajung la start sa-mi ridic pachetul de concurs, după care trebuia sa ma întorc sa pregătesc bicicleta. Deci nu puteam parca nici prea departe ca mi-ar fi luat mult timp sa alerg sa iau numărul de concurs, după care sa ma întorc. Asta îmi mai trebuia, sa ma plimb ca un ___ în căldare sa găsesc un loc de parcare. Intr-un final, găsesc o străduța pe care îmi pot parca mașina și fug repejor la cortul organizatorilor pentru a îmi ridica numărul de concurs. Buna ziua. Robert Dorobanțu ma numesc. In timp ce eu completam declarația pe proprie răspundere o aud pe domnișoara: poftim numărul dvs, sunteți la traseul de 18 km. What? Cum 18 km? Am recunoscut și eu, și nu îmi este rușine s-o fac în continuare. Nu sunt vreun ciclist de top, deși lumea ma mai striga Sagan (glumesc :)) ), dar bro, nu ma bag la tura de 18 km. Consider ca am ceva cojones, mici/mari, nu contează. Dar am. Ar fi jenant. Asa praf cum urc, dar sunt la 36 de km donsoara, ii transmit. Dupa câteva secunde de bălmăjeala, își striga o colega. Misterul de rezolva. Doar numărul era de culoarea aferenta turei de 16 km, eu eram înscris la 2 ture. Zic saru’mana și-o tai la mașina. Era ceva mai bine dacă ma mișcam mai repede cu numarul, dar asta este. Nici nu ajunsesem la mașina ca aud START. Super, îmi zic. Ai reușit sa întârzii și de data asta. Am talentul asta. Mi s-a mai întâmplat și la Câmpulung, anul trecut. Mare tragedie nu este, nu sunt om de podium, iar ca sa-mi vad adevăratul timp, sa am ce compara cu acum 2 ani, o sa ma ghidez după Garmin. 

Îmi fac loc printre copii și încep sa rulez frumos pe asfaltul care urca pe un fals plat. Nu-mi propun sa trag sa ajung pe cineva, pentru ca știu ca este o urcare destul de lunga, în unele locuri cu pante destul de măricele, plus ca nu știam cum se va resimți cu adevarat căldura, sus, unde nu aveam pic de umbra. Nici nu-mi termin de așezat gândurile, ca vad  în fata mea primele roti de bicicleta. Din nefericire pentru mine, nu era decât doua domnișoare care mergeau romantic pe lângă bicicleta, admirau casele oamenilor și culegeau flori/frunze, chiar n-am sesizat cu exactitate ce aveau de gând sa pună la ierbar. Le depășesc și ma întorc sa vad dacă aveau număr de concurs. Ma gândesc ca or fi venit la picnic, de unde era logica plimbarea lor, dar surpriza. Aveau numere de concurs. Pe bune? Pai mai fetelor, nu puteați sa veniți voi într-o zi în excursie aici, sa va cazați frumos la o pensiune, sa luați o sticla de vin de la crama din zona și sa va plimbați toată ziua? A trebui sa plătiți și taxa de înscriere ca sa va plimbați? De banii aia va luați câteva sticle bunicele de vin și făceați un picnic ride pe cinste. Apropo. Rog organizatorii sa aibe grija la cele doua fete. Cel mai probabil sunt încă pe traseu. Ele n-au nicio vina ca flora zonei este una destul de variata. Ierbarul trebuia umplut. Asa mi se pare normal și mie. Bravo fetelor. Sa mai veniți. (acesta a fost un pamflet și trebuia tratat ca atare).

Dupa ce strig regulamentar: stânga, le depășesc ( :)) ) și-mi vad de urcarea care tocmai începea. Mi-o aduceam aminte de acum doi ani. Diferența este ca acum, fiind aproape singur pe urcare, am reușit s-o urc pe bicicleta. Data trecuta, din cauza aglomerației, multi s-au dat jos și nu aveai pe unde sa treci nici calare, nici pe jos. Acum am mers bine. Încet, spre foarte încet, dar am urcat. M-am simțit bine după primul hop al traseului, chiar ma gândeam ca poate s-o fi schimbat ceva în bine fata de data trecuta, dar nu aveam cum. Nu avea nicio explicație logica. Singurul răspuns pentru urcările mele pe bicicleta, era ca traseul era liber. Nimic mai mult. Nu, n-ai progresat gloaba fata de acum doi ani. Taci din gura și da-i pedala. Vedem noi după concurs cum stam. Acum când ma uit pe datele înregistrate de Garmin, ma cam apuca plânsul, dar asta este. Timpul nepetrecut în sa, se simte grav. Se simte la fiecare urcare, fie ea mica sau mare. Este al naibii de greu sa cari după tine atâtea kg. Trec cu bine de urcare, ma uit în bidonul din suport, iar isotonicul High5 e cam la jumate din bidon. Hmm. Nu e de bine îmi spun, dar pe coborâri, sigur n-am nevoie de apa, deci îmi calculez ca tura asta stau liniștit. O sa-mi ajungă. Si mi-a ajuns, dar la limita. Am intrat în a doua tura cu el aproape gol. la un viraj îl vad pe Alexandru Stavar care ma întreabă dacă vreau un energy boost. Gogule, as fi vrut niște apa, ca mai am un gel, deci n-ar fi nevoie. Îmi zic ca iau apa de sus și continui traseul. Mare greseala. Deja pana la prima urcare aveam clăbuci la gura. Ma uscasem de tot. Am terminat prima tura în 1h:22′, mai mult cu 8 minute fata de data trecuta. Știam ca e mai prost. Ma uitasem acasă pe datele de acum 2 ani și am reținut timpii. Era de așteptat, îmi spun, dar parca totuși m-am simțit putin debusolat. Am tot încercat sa ma consolez spunându-mi ca a contat și startul ala singur, ca n-am avut acea adrenalina de la început, dar nu părea sa funcționeze. Picioarele le simțeam din ce în ce mai grele, isotonic nu mai aveam, iar pana la punctul de hidratare, mai aveam în fata toată porțiunea de după asfalt. La un moment dat, n-am mai putut urca pe bicicleta. Mi se uscase gura de tot, nu mai aveam nici saliva. Ma simțeam foarte rău, sleit de puteri, moment în care Răzvan Ilie, coechipierul meu de la SportGuru BCR Racing Team, îmi face otita, dar totuși are timp sa ma întrebe dacă sunt ok și dacă s-a întâmplat ceva. Nu se întâmplase nimic.  Doar am rămas fără apa, fără baterii și cu senzația ca din clipa în clipa sar gardul la pompele alea de petrol sa beau ceva. Cu greu, ajung la hidratare, îmi umplu bidonul de apa, beau un pahar de isotonic, arunc repede 3 glucoze în gura și hai ca mai e putin de urcat, după care vine valea. Nu trebuie sa dai înapoi acum, ce a fost mai greu a trecut. In momentul când am plecat de la punctul de hidratare, am hotărât sa merg ceva mai prudent pe coborâri. Chiar nu avea niciun rost sa risc vreo căzătura și sa am accidentez inutil.

In prima tura, nu prea m-am menajat și m-am cam dat fără frâne, însa destul de riscant. Mai ales ca atunci am și depășit câțiva, unul din ei chiar făcându-ma sa zâmbesc. Mergea într-un fel pe mijloc, destul de riscant sa depășesc prin stânga sau dreapta, mai ales ca era coborârea pe pietre. Cine știe cum se răzgândea sa nu mai meargă pe mijloc, sau cum ii agățam ghidonul. N-are rost, îmi spun, însa tip cât sa ma audă: hop hop. Nimic. Tot pe mijloc mergea. Ajung aproape de el, trag de frâne, îmi aude zgomotul discurilor de frâna, îl simt ca s-a speriat, și-a cere scuze, după care ii spun, vin și eu pe stânga. Răspunsul lui a fost senzațional. Adica pe unde? Am crezut ca n-am auzit bine. Cum adică pe unde? Am zis stânga. Stanga e aceeași și la mine și la tine. WTF? Omu’ nu știa care-i stânga și care-i dreapta. Cunosc persoane la aproape 40 de ani care îmi arata cu mana sa ma duc în dreapta și îmi spun pe gura sa fac stânga. Cum de te-am nimerit chiar eu? :))  M-a amuzat teribil faza, însa sper ca pe viitor sa nu încurce pe cineva și sa se accidenteze amândoi. La nici 2 km după depășire, în virajul la stânga, unde este acea sa (groapa mai mare) vad pe cineva care merge bine. As fi vrut sa am țin după el, sau sa-l depășesc însa nu prea aveam pe unde, venea groapa de care am pomenit mai sus și nu aveam timp s-o fac. Aștept sa treacă groapa și sa încerc sa-l depășesc. Îmi părea ca merge bine, ca nu va avea probleme la ieșirea din groapa, deci zic sa stau aproape de el. Prea aproape. Cel cu pricina a tras de frâne mai mult decât m-as fi așteptat și aproape ca s-a oprit la ieșire. N-am avut de ales decât sa ma duc mult în dreapta, aproape drept, moment în care am căzut. N-a fost o căzătura urata și nici spectaculoasa pentru un eventual fotograf, însa după ce m-am scuturat, am văzut ca sunt lovit la genunchi. Alte dureri, prin alte parți alte corpului nu simțeam. Îmi spuneam ca e ok, o nimica toată. Nu prea a fost asa, cel putin atunci. In momentul când am încercat sa îndoi piciorul sa pedalez, simțeam niște ace care ma tot înțeapă în zona. M-a dat iar jos de pe bicicleta sa re-analizez situația. Nu părea nimic grav nici de data asta. Câteva zgârieturi banale, dar de ce nu ma lasă sa pedalez? Am scuturat de câteva ori piciorul și mi-am spus ca indiferent ce am, nu trebuie sa stau sa ma răcesc pentru ca îmi va fi și mai greu sa continui. Mai într-un picior, mai cu amândouă, am reușit sa termin concursul in 3h:03′. Mai mult cu 24 de minte fata de participarea precedenta. Foarte slab. M-a pus serios pe gânduri, iar datul jos a câteva kg a devenit o prioritate. Așadar, aștept sfaturi. 😛

Maratonul Vinului, ediția 2016 a fost câștigata la tura de 54 de km de Jughi, urmat de Alex Stancu și Ciprian Comisan. SportGuru BCR Racing Team a fost prezenta la evenimentul de la Urlați cu 3 cicliști, Dumitrescu Gerhard (Gery) și Ilie Razvan participând la cursa de 54 de kilometri, iar je, la cea de 36 de kilometri. Cel mai bine clasat a fost Gery, care, la juniori, s-a suit pe treapta a doua a podiumului. La categoria sa de vârstă, Răzvan Ilie a terminat pe locul 5. Felicitări câștigătorilor, coechipierilor mei, tuturor participanților la concurs, dar nu în ultimul rând organizatorilor pentru buna desfășurare a evenimentului. Sa ne revedem cu bine la ediția următoare. 

La sosea, Alex Ciocan a fugit cu fetele (Adriana si Estera) la Salaj Velo Tur. Adriana Szentgyörgyi Ceausescu a terminat pe primul loc la categoria ei (peste 30 de ani), Ana-Maria Estera, pe poziția a treia (sub 30 de ani), iar Alex Ciocan a sosit pe 4, la Elite. Bravo fetelor. La toate 3. 😀

Pentru SportGuru BCR Racing Team weekend-ul ce vine reprezinta alte concursuri la care colegii mei vor lua parte. Mai exact Road Grand Tour, cu a sa etapa a doua de la Mioveni. Acolo vor transpira in culorile echipei: Adriana Szentgyörgyi Ceausescu, Ana-Maria Estera, Dumitrescu Gerhard și Valentin Țecu. Le urez succes de pe acum și sa-i vad pe podium.

Foto: @FreeRider
Biciclete SportGuru.ro

About Robert Dorobantu

Stiti momentele acelea din concursuri, pe cele mai grele catarari, cand iti vine sa arunci bicicleta in cea mai adanca prapastie? Si fix in aceleasi momente stai si te intrebi: de ce naiba n-am stat eu acasa intins pe canapea? Acelea sunt momentele care ma fac sa ma intorc de fiecare data pe bicicleta. Fiecare pedala data si fiecare strop de transpiratie cazuta pe frunte, fac din acest sport, ceva ce nu se poate descrie in cuvinte.

Check Also

Road Grand Tour – Cursa Campionilor – Race Report

13 August 2016. Weekend prelungit. București, Blvd. Unirii. 20 de grade Celsius. Road Grand Tour – ...

13 comments

  1. Salut,

    Micile cazaturi cred ca le patesti, ca si mine, din lipsa de experienta. Eu cel putin asta cred ca e problema la mine. Bine, imi asum acest lucru, ca nici nu ma incanta sa ies prea des cu MTB-ul.
    Felicitari ca ai terminat, chiar si in 3 ore. E mult mai greu decat pentru cei ce termina in 2 ore, daca stai sa te gandesti. Eu cred ca te-a afectat si startul tarziu. Daca ai fi plecat cu toti odata cel mai probabil ai fi depasit mai multa lume, ceea ce ti-ar fi facut suferinta mai placuta si cu siguranta ai fi putut trage mai tare.
    In legatura cu datul kg jos: nu am experienta si nici nu sunt vreun mare invatat, dar am auzit de o teorie la cineva, care chiar mi se pare ok si ar putea functiona, comparativ cu tot felul de diete tampite. Am zis sa-ti spun, cine stie, poate e o idee buna pentru tine. Un doctor a ajutat pe cineva sa slabeasca astfel: toata ziua mananci cat vrei, ce vrei (bine, banuiesc ca acum nu 10 kfc-uri, dar ca idee, nu trebuie sa te abtii daca ti-e foame/pofta). Dar asta pana la ora 18 sau 19 (nu mai stiu exact, dar banuiesc ca depinde si cand te culci si te trezesti). Dupa ora 18/19, nu te mai atingi de nimic pana dimineata, doar apa. Gurile spun ca a functionat cel putin pentru o persoana :)))
    Acum, sa nu crezi ca e usor, am auzit ca unii chiar visau mancare noaptea. Dar din punctul meu de vedere e o metoda buna si sanatoasa. Adica oricum nu e bine sa mananci seara, dormi mai bine, etc. La inceput o fi greu, dar te obisnuiesti ma gandesc eu. In fine, e o idee doar.
    Am scris si eu cateva randuri cu experienta mea de la Marvin: http://florinvasilescu.ro/wp/?p=456

    Numai bine,
    Florin

    • Robert Dorobantu

      Chestia cu slabitul e doar de vointa. Primul pas care trebuie sa-l faca toata lumea este sa-si micsoreze stomacul. Atunci senzatie de satietate si de plin apare mai repede, deci implicit mai putina mancare. 😛 Am o perioada putin mai delicata acasa cu ceva stres, dar sper sa treaca, sa fie bine si sa ma pot apuca de antrenamente. Daca muncesc serios, vor aparea si rezultatele. Bafta si tie.

    • Robert Dorobantu

      Cum sunt antrenamentele in Zwift? Ai incercat si TrainerRoad? Am cont si colo si colo, dar n-am si vointa. 😛

      • Am cont si pe trainerroad. Acum 2 ani am platit cateva luni. E foarte fain. Acum platesc la training peaks si zwift. Parca nu as mai da banii si pe trainerroad, cu toate ca ma tenteaza foarte tare. Sunt faine antrenamentele si pe zwift, dar mi-e mult mai greu sa ma concentrez pe intervale in zwift. Cred ca pentru un antrenament serios si riguros e mai bun trainer road. Zwift e fain pentru mine cand particip la vreo cursa online. Nu am reusit niciodata sa trag la fel de tare cum am tras in cursele din zwift. 🙂
        Pentru tine ar fi fain zwift, ca sunt organizate ture multe, unele la viteze moderate, unde poti construi o baza buna si timpul trece repede si placut. Am facut in iarna tura de 100km in zwift (3ore si jumatate parca) .. fara zwift, n-as fi facut asa ceva in viata mea.

        Numai bine,
        Florin

        • Robert Dorobantu

          Eu sunt ambasador TrainerRoad pe Romania si am cont la ei de aproape 2 ani, insa fara sa fac prea multe antrenamente, trebuie sa recunosc. O alta problema a mea este statul in sa. Am probleme mari pentru ca n-am nimerit inca o sa care sa mi se potriveasca. Am dureri dupa 20 de minute de imi vine sa renunt la antrenament. Ce nu-mi place la TrainerRoad si Zwift este ca nu se muleaza pe calendarul competitional al fiecaruia. Adica nu este ceva interactiv ca la Today’s Plan. Acolo daca iti alegi un plan de antrenament, iar intr-un weekend cand ai avea antrenament, tu iti adaugi in calendar ca e concurs, iti modifica toata sapatamana. Iti pune antrenamente de pre-race, recovery, etc. Asta as fi vrut la TrainerRoad sau Zwift. Desi as putea sa le iau singur sa mi le adaptez. Dar… 🙂

          • da, din pacate nici eu nu am urmat nici un plan. imi fac planul asa, cu 3-4 zile inainte, sau o saptamana si adaptat la timpul pe care il am, daca il am. probabil as fi evoluat mai bine cu un plan strict, dar n-am reusit asta pana acum :)) … sper la iarna sa fiu mai serios 😀

          • Robert Dorobantu

            Daaaa. Asa zic si eu. Iarna viitoare rup norma. Fac serios o saptamana, doua, dupa care… cucu.

  2. Frumos. Cateva concluzii care se trag. E rau cand esti pe catarari si se dau jos toti prapaditii in fata ta. Ai putea urca pe bicicleta dar nu ai totusi suficienta putere sa faci si slalom printre ei. Am patit asta de cateva ori si e frustrant. Asa ca nu stiu cat de bine ar fi fost sa pornesti cu toti odata daca nu o faceai din fata.
    In legatura cu slabitul e clar. Pe turele cu diferenta de nivel avantaj ciclistii usori. Nu cred in diete dalea criminale sau eu stiu ce regim. Sportul te slabeste oricum. Eu la 92Kg am facut asa. Nu am timp de antrenamente outdoor am scos dulciurile de tot si am continuat sa mananc normal. In plus cu sfintenie antrenamente de spinning de 2 ori pe saptamana seara dupa servici. Dar spinning ca pentru ciclisti. Cam 6-700 kcal consumi la o sedinta de spinning plus ca se imbunatatesc multi parametrii. Am slabit 6Kg in 4 luni. La concursuri am simtit o imbunatatire simtitoare. De exemplu am terminat 2 ture la Marvin in 2h 16 min in conditiile in care am fost foarte prudent pe coborari ca am capatat frica dupa o cazatura naspa anu trecut.

    • Robert Dorobantu

      Este enervant, corect, insa trebuie sa ne gandim ca poate si noi suntem enervanti la randul nostru pentru altii. Sunt lucrurile inevitabile la nivel de amatori. Ma simt putin descurajat si pentru simplul fapt ca mi-am rupt cadrul la cursiera si parca pe MTB n-as iesi. Dar, la fel stiu ca este doar un pretext pentru a nu iesi din casa, ceea ce nu e bine. Plus stresul pe care am zilele astea… O sa iau un cauciuc de pe cursiera si sa-l montez pe MTB si ma urc pe trainer.

      • Daca e o perioada stresanta pentru tine, cel mai bine cred ca e sa te urci pe trainer , sa pui un film bun(sau tutoriale cu ce ai tu chef) si sa faci in zona 2, 3. Bine, asta e doar parerea mea, eu asa as face. 🙂

        • Robert Dorobantu

          N-ai vrea sa sti cum dau de zilnic refresh la un site sa vad niste rezultate la niste analize… 🙂 O sa vad ce programe de antrenament are Zwift si ma hotaresc daca merg cu el sau cu TrainerRoad.

          • imi pare rau. si eu am ceva probleme, poate nu la fel de grave, dar m-am lasat in iarna lui 2014, am stat aproape 3 luni departe de bicla, cu gandul ca imi face si mai mult rau, dar apoi mi-am dat seama ca n-am facut bine deloc. cea mai buna solutie ar fi fost sa fac zona 2 maxim 3, cum ziceam. Bine acum depinde mult de problemele fiecaruia. multa sanatate!

          • Robert Dorobantu

            Eu n-am probleme. Practic nimeni din familia mea nu are probleme. Insa lucram la ceva maret de cateva luni si am tot avut interdictii la antrenamente din partea doctorului, iar acum asteptam rezultatele muncii. Si e al naibii de stresant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.